Bună tuturor, Johnny aici, și astăzi vreau să împărtășesc cu voi o poveste plină de amintiri amuzante și lecții de viață în bucătăria faimosului The Savoy Londra.
Ei bine, să începem!
Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri, în prima mea zi de lucru la The Savoy, ca Senior Chef de Partie, sub comanda Executive Sous Chef Francisco Hernandez. Era acum 8 ani și, mama mia, câte lucruri interesante am trăit de atunci!
Încă îmi amintesc momentul când am văzut pentru prima dată uleiul verde, care acum este folosit peste tot în lume. În acele vremuri, eu venisem din alte restaurante din Londra, dar aceasta era o altă poveste când vine vorba despre mâncarea de pește.
Acolo, erau nu mai puțin de 3 restaurante unde managerii ne roteau în mod regulat. Thames Foyer, care servea și Room Service-ul pe timp de noapte, Savoy Grill by Gordon Ramsay și Kaspar’s at The Savoy, specializat în fructe de mare. Era o nebunie totală, parcă eram într-un teatru! Și să nu uit de restaurantul de deserturi Melba, unde lucrau zilnic 150-160 de oameni. Vorbim doar despre bucătari! Plus restaurantul care susținea celebrele nunți de la Savoy, condus de Executive Chef Holger Jackisch. Acesta era ca o prezență mistică în viața noastră, dar el era cel care lua toate deciziile, iar totul se desfășura sub mâna sa. Un paradox, dar așa funcționa.
Și da, vedetele erau o apariție obișnuită. În acea perioadă, postam multe pe rețelele sociale, cu toți acești oameni remarcabili.
Dar să trecem la momentul amuzant. În prima zi, ca să arăt celor de sub mine cum se taie ceapa verde cu un cuțit santoku, am reușit să-mi tai jumătate din unghia de la degetul arătător stâng. A fost un moment... neplăcut, să spunem așa. M-am grăbit la baie, am început să-mi fac nevoile, aproape leșinat de durere. Mi-a venit chiar să mă întorc în România la cum mă simțeam. Vestiarul era plin de înjurături celebre, și chiar atunci apare Chef Cisco Hernandez în baie. Eu, cu pantalonii în vine și cu degetul însângerat și murdar de urină, și îmi spune: "Johnny, pride comes before fall" (mândria vine înainte de cădere). Și acolo, într-o clipă, am înțeles totul. În prima zi, am plâns ca un copil și am stat acasă timp de 7 zile, pentru că tăietura era destul de gravă. Adăugați la asta și problemele personale de acasă și eram complet distrus.
Am luat autobuzul din Trafalgar Square până în Wandsworth, o călătorie de 2 ore dus și 2 întors. Traficul era absolut infernal. Dar am trecut peste dureri și am început să mă vindec, cât de cât, și m-am întors la The Savoy pentru o nouă zi în bucătărie.
Ajunsesem și Cisco mă aștepta. Nu eram bărbierit, iar el dorea ca toată lumea să fie impecabilă. Așa că mi-a zis: "Are you stupid or are you stupid?" (Ești prost sau ești prost?). M-a dus în vestiarul lui, mi-a dat o lamă cu aloe, fără spumă sau alte artificii și mi-a zis: "Go shave, Chef!" (Hai, barbierește-te, Chef!). A fost prima oară când mi-a zis "Chef", dar era o ironie din partea lui. Am ieșit din baie, tot iritat, și m-a pus să pregătesc 40 kg de sos bolognese într-o oală imensă. Nu îmi amintesc exact toate ingredientele, dar era o căldură infernală acolo, aburi peste tot, și eu eram tot mai nervos. Mă gândeam: "Cine plm e fraierul ăsta care m-a pus aici? Vreau să plec acasă!" Eram aproape hotărât să renunț, când, pentru prima oară, vine Executive Chef Jackisch și îmi pune mâna pe umăr. Ați simțit vreodată îmbrățișarea aceea caldă de la o persoană importantă din viața voastră? Ei bine, eu am simțit-o atunci, iar el mi-a zis: "Mi-a vorbit frumos Cisco despre tine, tine-o tot așa." A fost momentul psihologic al viitoarei mele cariere. Eram pe punctul să renunț, iar această îmbrățișare m-a motivat și mi-a dat încredere. Chef Cisco credea în mine și în recomandările mele. Asta mi-a lipsit mereu, încurajarea și încrederea. Într-un mediu atât de competitiv, nu primești un astfel de job fără recomandări, CV-uri sau numere de telefon. Acolo, nu era ca în România.
Tind să cred că îmbrățișarea lui Chef a fost momentul cheie al carierei mele. Dacă nu ar fi fost pentru acea încurajare, nu mi-aș fi îndeplinit niciodată visul. Eram singurul român din toate bucătăriile de acolo, și vă pot spune că trăiesc acum o fericire de nedescris când retrăiesc toate aceste momente.
Deci, nu renunța niciodată la visul tău. Poate că nu știi cât de aproape ești de reușită. Înconjoară-te mereu de oameni corecți, oameni cărora le pasă, oameni de la care ai ce învăța și respectă pe toată lumea. PRIDE COMES BEFORE FALL! (Mândria vine înainte de cădere!)
Sper că ați savurat această mică incursiune în bucătăria The Savoy Londra. Vă doresc să vă urmați mereu visurile și să nu vă lăsați niciodată învinși de provocările vieții. Până data viitoare, să aveți parte de aventuri delicioase și momente memorabile!
